14 iunie 2013

Muffin cu dovlecei

Ingrediente pentru 10 muffin:
- 200 g făină
- 100 g şuncă presată
- 3 ouă
- 3 dovlecei
- 100 ml lapte
- 1 linguriţă praf de copt
- 5 linguri parmezan
- 2 linguri ricotta
- 100 ml ulei de floarea soarelui
- 2 linguri ulei de măsline
- margarină sau unt pentru uns formele
- făină pentru tapetat formele
- sare
- piper

Preparare:
- se spală bine şi se usucă dovleceii; se taie feliuţe subţiri un dovlecel, care se folosesc pentru tapetat formele de muffin;
- trebuie să aveţi 10 sau mai multe feliuţe, iar dacă sunt scurte le puteţi pune petrecute;
- pentru ca feliuţele să fie subţiri, trebuie să folosiţi o răzătoare specială sau un curăţător de cartofi;
- restul dovlceilor se taie cubuleţe foarte micuţe şi se pun la călit în 2 linguri de ulei de măsline cu un pic de sare şi piper; se călesc la foc male 10 min; 
- ouăle se bat bine cu  laptele; se adaugă uleiul în fir subţire, apoi parmezanul, ricotta, şunca tăiată bucăţele mici şi făina amestecată cu praful de copt;
- se adaugă apoi şi dovleceii căliţi; se potriveşte de sare şi piper;
- formele de muffin se ung şi se pudrează cu făină, iar apoi se tapetează cu feliuţele de dovlecel;
- se ia cu o lingură din compoziţie şi se aşează în forme (obţineţi 10 muffin);
- se dau la cuptorul preîncălzit pentru 30 min la 180° şi se scot când sunt rumeniţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu