Ingrediente aluat
500 g făină
4 gălbenușuri
1 lingură ulei
un vârf de linguriță de sare
300 ml lapte călduț
1 esență de lămâie sau portocale
2 plicuri de zahăr vanilat
Ingrediente maia
25 g drojdie
5-6 linguri lapte călduț
1 lingură zahăr
2 linguri făină
Ingrediente umplutură
200 g unt
100 g stafide
100 g zahăr brun sau normal
2 linguri scorțișoară
opțional portocală confiată
Ingrediente sirop
150 ml lapte
150 g zahăr
Ingrediente pentru uns tava
50 g unt
100 g zahăr brun sau normal
Preparare maia
Se amestecă toate ingredientele pentru
maia și se lasă la crescut 20 min.
Preparare aluat
Făina se pune într-un bol și se face o
gropiță în mijloc. Se pune maiaua crescută și restul ingredientelor pentru
aluat. Se amestecă totul bine și se formează un aluat elastic ușor de
întins.
Preparare
Aluatul se împarte în două. Se presară
făină pe planșetă și se întinde o parte din aluat într-un dreptunghi cu
grosimea de ½ cm. Se unge foaia cu jumătate din untul înmuiat (100 g). Se presară
jumătate din zahăr (50 g), jumătate din scorțișoară și jumătate din stafide. Se
rulează apoi foaia formându-se un rulou. Se taie bucăți de 3-4 cm și se așează
apoi în tava unsă și tapetată cu zahăr. Se procedează la fel cu cea de-a doua
foaie. Cilindrii formați se așează un pic distanțați. Se lasă la crescut până se aproprie (20-25
min). Se coc în cuptorul încălzit după cum urmează: 15 min la 170°, 180°, iar
apoi 20 min la 160°. După ce a trecut acest timp se pune peste și siropul fierbine
(lapte+zahăr) și se mai coc
10 min. Atunci se formează caramelul. Se răstoarnă imediat pe o tavă, iar apoi
pe o alta ca să revină la poziția inițială (caramelul dedesupt). Este important
să nu rămână în tava în care s-au copt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu