17 noiembrie 2013

Negresă însiropată (de post)

Ingrediente
2 căni și jumătate de făină
2 căni apă
1/2 cutie margarină (125 g)
1 cană nucă mărunțită
2 linguri cacao
1 plic zahăr vanilat
10 linguri zahăr
2 linguri gem de orice fel
1/2 praf de copt
un praf de sare

Ingrediente sirop
3 linguri margarină
100 ml apă
1 fiolă rom
5 linguri zahăr

Preparare blat
Se pune apa într-o cratiță la încălzit împreună cu zahărul și margarina. Când s-a topit margarina, se dă cratița la o parte și se adaugă cacaoa. Se amestecă cu un tel și se pun și restul ingredientelor. Praful de copt se amestecă  cu făina și se pun ultimele. Se pune compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se coace prăjitura în cuptorul preîncălzit la 180°-190° pentru cca 30 min. Se încearcă prăjitura cu o scobitoare: dacă este curată, prăjitura este gata. Se scoate din cuptor, se lasă 5 min și se porționează. 

Preparare sirop
Se încălzește apa (nu se fierbe) și se dizolvă zahărul. Se pune margarina și apoi rom-ul. Acest sirop se toarnă peste prăjitura caldă în tavă. Se lasă la răcit și se servește presărată cu nucă de cocos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu